BC Kalev Cramo aproape de finală
Fostul căpitan al Asesoftului a adus-o pe BC Kalev Cramo aproape de finala campionatului estonian. Formaţia sa conduce cu scorul de 2 la 0 pe BC Tartu Fausto, şi mai are nevoie de o singură victorie pentru a se califica în ultimul act.
Burlacu a jucat senzaţional în cele două meciuri, fiind considerat de presa din Estonia cel mai bun jucator al lui Kalev. În primul meci, românul a reuşit 16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, 2 intercepţii şi un capac, iar în deplasarea de la Tartu a terminat cu „double-double”, 18 puncte şi 13 recuperări.
(Sursa: CSUAsesoft.ro)
OT: Cum a fost semifinala cu Tartu?
CB: Am învins şi conducem cu 2-0 la scorul general (n.r. - semifinala se joacă după sistemul cel mai bun din cinci jocuri). Următorul meci îl avem acasă, sper să învingem şi să intrăm în finală.
OT: Felicitări, ai fost cel mai bun de pe teren...
CB: Mulţumesc frumos, dar nu-i chiar aşa, toată echipa a jucat bine.
OT: Eşti modest, apreciem! Îţi prelungeşti contractul cu BC Kalev?
CB: Nu indiferent dacă vom fi sau nu campioni. De asemenea, indiferent de bani. Îmi pare rău de antrenor. Veselin Matic este unul dintre cei mai buni cu care am lucrat. E valoare mare, secund la naţionala Serbiei.
OT: De ce pleci?
CB: Uitaţi-vă şi dumneavoastră ce program am avut! Din septembrie şi până acum am jucat în total 71 de meciuri în campionat, Cupă şi Eurocup. E foarte greu!
OT: Şi care va fi destinaţia următoare?
CB: Am nişte oferte din Spania şi Italia, dar deocamdată nu pot să vă spun mai multe.
(Sursa: CanCan)